Conferința "Cluj Future of Work"

Imagini

Informații

Data: 5 Decembrie 2019, 09:30 Joi

Descriere

Cum se pregătește Cluj-Napoca pentru realitatea muncii din 2040, din perspectivă culturală și socială?

Cum va arăta în 20 de ani modul în care lucrăm și în care contribuim la calitatea vieții în Cluj-Napoca? Aceasta este principala preocupare a Cluj Future of Work (FoW), un proiect ambițios finanțat de Comisia Europeană prin programul de cercetare-dezvoltare Urban Innovative Actions în Cluj-Napoca. Cluj Future of Work studiază și testează 3 scenarii care conectează actori diverși prin care orașul se poate pregăti pentru provocările pe care viitorul le va aduce pe piața forței de muncă.

Te invităm pe 5 decembrie 2019 la conferința FoW în care prezentăm primele rezultate din proiect, cu detalii despre fiecare dintre cele trei scenarii dezvoltate în proiect:

• În scenariul Culturepreneurs explorăm modul în care industriile culturale și creative pot fi susținute în viitor prin intermediul tehnologiei și a programelor de accelerare.
• În scenariul de Muncă Informală, ne uităm la cine și de ce este exclus acum de pe piața muncii și împreună cu oamenii interesați de subiect din oraș gândim schimbările pentru viitor.
• În scenariul Work 4.0, chestionăm ce tehnologii sunt necesare pentru a sprijini recalificarea profesională și modul în care putem capacita companiile să se angajeze proactiv în recalificarea forței de muncă pentru a se pregăti pentru realitățile viitoarei economii.

Vom face asta alături de partenerii noștri din proiect și de specialiști internaționali în inovare urbană. Prin acest eveniment ne dorim să ne conectăm cu persoane interesate de inovare urbană și viitorul muncii.

Participarea este gratuită și se face exclusiv pe bază de înregistrare. Detalii: https://clujfutureofwork2019.eventbrite.com/

DESPRE CLUJ FUTURE OF WORK

Proiectul studiază și testează oportunitățile pentru oraș pentru a se pregăti pentru provocările de pe piața muncii, pe care le va aduce viitorul. Cluj Future of Work se concentrează în principal pe probleme culturale și sociale: care sunt locurile de muncă care pot fi dezvoltate în sectoarele culturale și creative, ce se va întâmpla în sectoarele cu risc de automatizare, ce se va întâmpla în sectoarele care au deja probleme de integrare pe piața muncii.

Cluj Future of Work este un proiect inițiat de Divizia de Inovare Urbană din Cluj-Napoca, creată de Centrul Cultural Clujean în parteneriat cu Centrul de Inovare și Imaginație Civică din Primăria Cluj-Napoca.

Cluj Future of Work este realizat în co-management de către Primăria Cluj-Napoca și Centrul Cultural Clujean, într-un consorțiu cu alte opt organizații locale: Asociatia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj, Clusterul de Industrii Creative Transilvania, Clusterul de Mobilier Transilvan, Cluj IT Cluster, Clusterul Transilvania IT, Festivalul Internațional de Film Transilvania, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și ZAIN Festivalul de Creativitate al Transilvaniei.

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?